În dimineața de sâmbătă, 22 februarie, în jurul orei 4.00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier în localitatea Dridu.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 24 de ani, conducea un autoturism pe raza localității Dridu, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers cu spatele și a acroșat un pieton, un bărbat de 31 de ani, din comuna Coșereni.
După producerea impactului, șoferul și-a continuat deplasarea, fiind depistat de polițiști la scurt timp și testat alcoolscop, rezultatul indicând o valoare de 0,97 mg/ l alcool pur în aerul expirat.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, acesta din urmă a fost testat alcoolscop, rezultatul indicat fiind de 0,69 mg/ l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, precum și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Be the first to comment