Inconștiență dusă la extrem de un individ din localitatea Bărbulești. Trebuia să fie în autoizolare la domiciliu, dar beat fiind s-a urcat la volanul mașinii sale, iar în momentul în care a fost depistat de poliție în trafic, a încercat să scape de oamenii legii călcând pedala autoturismului. S-a oprit în gardul unei case, iar pentru că era recalcitrant, a fost încătușat, moment în care l-a scuipat pe unul dintre polițiști.
Incidentul a fost înregistrat în după amiaza zilei de 25 martie când polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Jilavele au observat pe raza comunei Bărbulești un autoturism condus de o persoană despre care existau indicii temeinice ar fi consumat băuturi alcoolice.
S-a procedat în continuare la oprirea autoturismului susmenționat cu semnale acustice și sonore, însă șoferul nu a oprit, conducând cu viteză pe raza comunei Bărbulești.
În timp ce încerca să scape de echipajul de poliție, bărbatul a pierdut controlul volanului și a acroșat gardul unei locuințe, provocând avarierea acestuia cât și autoturismului.
Întrucât conducătorul auto era foarte recalcitrant și amenința organele de poliție cu săvârșirea infracțiunii de lovire, acesta a fost încătușat, în timpul operațiunii expectorând salivă pe unul dintre polițiști.
Persoana în cauză a fost legitimată, polițiștii stabilind este vorba despre un bărbat de 49 de ani din comuna Bărbulești, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Șoferul a refuzat atât testarea cu aparatul Drager, cât și prelevarea de mostre biologice.
De asemenea, în urma verificărilor polițiștii au stabilit că bărbatul figura în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, întrucât venise din Franța în data de 22 martie.
Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței nr. 2/2020 cu amendă în cuantum de 5.000 lei, fiind condus la un Centru de Carantinare și Instituționalizare în vederea dispunerii măsurii carantinării .
Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, conducere fără permis și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Cu privire la polițistul care a intrat în contact direct cu persoana în cauză, acesta se va autoizola la domiciliu pe o perioadă de 14 zile.
Be the first to comment