Un ialomițean băut la volan și fără permis de conducere nu a oprit la semnalele polițiștilor

Șoferul a fost testaț cu etilotestul. FOTO cu rol ilustrativ.

La data de 25 ianuarie, în jurul orei 09.30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni, în timp ce efectuau un filtru rutier pe DJ 201, în localitatea Bărcănești, au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism ce se deplasa din direcția Axintele către Coșereni.

Conducătorul autovehiculului nu s-a conformat semnalelor efectuate, a mărit viteza de deplasare, fiind urmărit până în extravilanul comunei Bărcănești unde a abandonat autoturismul.

Acesta a fost depistat în scurt timp și condus la sediul Politie Municipiului Urziceni, unde a fost testat cu aparatul Drager care a indicat o alcoolemie în aerul expirat de 0,64 mg/l alcool pur.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit că bărbatul, în vârstă de 38 de ani, din comuna Bărcănești, nu figurează în evidențe cu permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*