Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au reținut ieri, 4 octombrie, un bărbat, de 44 de ani, din comuna Borănești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada noiembrie 2018 – martie 2021, persoana bănuită de comiterea infracțiunii ar fi obținut foloase patrimoniale de la o persoană de sex feminin, ca urmare a practicării prostituției de către aceasta.
La data de 4 octombrie a.c., ca urmare a administrării probatoriului, față de bărbat a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Ialomița.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.
Be the first to comment