Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu autoturismul între localitățile ialomițene Munteni-Buzău și Căzănești

Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu autoturismul între Munteni-Buzău și Căzănești. FOTO ISU Ialomița

Un bărbat de aproximativ 47 de ani și-a pierdut viața în seara zilei de Vineri, 03 decembrie, după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe un câmp situat între localitățile Munteni-Buzău și Căzănești.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, accidentul s-a petrecut în jurul orei 22.00, iar la fața locului au fost trimiși salvatorii din cadrul Gărzii de intervenție Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, la locul intervenției a venit în sprijin și un echipaj al SAJ Ialomița.

„Din evenimentul rutier a rezultat o singură victimă încarcerată. Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, pompierii au descarcerat din interiorul autoturismului  victima, bărbat de aproximativ 47 de ani, care din nefericire prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat de către echipajul SAJ de la locul intervenției”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.

Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*