Un adolescent în vârstă de 18 ani a fost reținut după ce a furat ceasuri și bijuterii de 40.000 de euro.
Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii ialomițeni au identificat un tânăr de 18 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
“Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul lunii iulie 2022, o persoană de sex feminin a sesizat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia cu privire la faptul că, din locuința fiului său pe care acesta o deține în municipiul Slobozia i-ar fi fost sustrase mai multe bunuri, respectiv articole vestimentare, ceasuri și bijuterii din aur în valoare de aproximativ 40.000 de euro.
Astfel, la data de 18 martie a.c., polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr de 18 ani” – IPJ Ialomița.
În urma probatoriului administrat, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia l-au reţinut pe tânărul de 18 ani, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, pentru documentarea întregii activități infracționale.
Be the first to comment