Trei răniți, printre care și doi copii, unul de 7 ani și altul de 12 ani, au fost răniți, într-un accident petrecut în apropierea localității Gura Ialomiței, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat.
Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, noaptea trecută, în jurul orei 04:00, pe DJ 213, în afara localității Gura Ialomiței s-a produs un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a 3 persoane.
„Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că un șofer, în vârstă de 67 de ani, din județul Constanța, ar fi părăsit partea carosabilă într-o curbă, răsturnându-se în șanțul de pe marginea drumului. În urma evenimentului rutier au rezultat 3 victime, doi minori de 7 și 12 ani, și o femeie de 38 de ani, pasageri ai autovehiculului”, a anunțat IPJ Ialomița.
Victimele au fost preluate de ambulanțe și transportate la Spitalul din Țăndărei pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Be the first to comment