Trei persoane au fost depistate de polițiștii ialomițeni în timp ce încercau să comercializeze articole pirotehnice, fără drept, iar peste 100 de kilograme de articole pirotehnice au fost confiscate.
La data de 29 decembrie a.c., în cadrul acțiunii PIROTEHNIC, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au depistat în flagrant un tânăr de 15 ani, din localitatea Urziceni, în timp ce oferea spre vânzare materiale pirotehnice din categoriile F2 și F3 aflate în portbagajul unui autoturism.
Un alt tânăr de 26 de ani, din județul Prahova a fost depistat de polițiștii Secției nr. 5 Rurale Jilavele, în timp ce încerca să comercializeze mai multe articole pirotehnice din categoriile F2 și FS2 pe raza localității Jilavele.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cei din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au depistat un tânăr de 34 de ani, din municipiul Slobozia, angajat al unei societăți comerciale autorizate să comercializeze articole pirotehnice din clasa F1 și P1, în timp ce vindea articole pirotehnice din categoria F2 dintr-un autoturism aflat parcat în apropierea unuității economice.
În urma controalelor fectuate, polițiștii au depistat 135 de kg. de articole pirotehnice care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În toate cele trei cazuri cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept
Be the first to comment