Polițiștii ialomițeni au emis, în ultimele 24 de ore, trei ordine de protecție provizorii, pe numele a trei bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 64 de ani.
Astfel, potrivit IPJ Ialomița, în primul caz, la data de 6 august, în jurul orei 18.30, Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de o femeie de 45 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de concubin. Polițiștii au stabilit că bărbatul de 46 de ani, din comuna Buiești, ar fi lovit-o pe femeie în zona feței pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, în timp ce se aflau la domiciliul acesteia din municipiul Slobozia.
Câteva ore mai târziu, polițiștii din cadrul Secției 2 de Poliție Rurală Grivița au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 30 de ani, din comuna Rovine, ar fi fost agresată de concubinul său, un bărbat de 24 de ani. În urma verificărilor s-a stabilit că între cei doi a izbucnit un conflict spontan în jurul orei 22.00, pe fondul geloziei și al consumului de băuturi alcoolice, în urma căruia bărbatul ar fi lovit-o și amenințat-o pe femeie, fapt repetat și în urmă că două zile.
Tot seara trecută, o femeie de 84 de ani din Slobozia a sesizat că fiul său, un bărbat de 64 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi lovit-o.
În toate cele trei cazuri polițiști au întocmit formularul pentru evaluarea riscului iminent asupra vieții și integrității victimelor, reieșind faptul că se impune emiterea unor ordine de protecție provizorii.
Pe numele bărbaților au fost emise ordine de protecție provizorii, pentru o perioadă de cinci zile, fiind de asemenea întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.
Ordinul de protecție provizoriu este emis atunci când, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc. Conform acestuia, obligațiile și interdicțiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecție provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somație și fără trecerea vreunui termen.
Be the first to comment