Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că la această oră traficul feroviar este deschis pe toate magistralele feroviare, inclusiv pe secțiile de cale ferată de pe raza Sucursalelor Regionale CF Constanța și Galați, nu sunt linii CF închise și nici trenuri blocate.
Pe raza SRCF Galați, circulația se desfășoară în condiții normale de trafic, măsura de tractare a garniturilor cu locomotive Diesel fiind ridicată încă de duminică, 26 noiembrie, de la ora 18.40, iar toate trenurile înscrise în circulație de operatorii de transport feroviar de călatori sunt tractate cu locomotive electrice. Se menține însă restricția de viteză de 70 de km/h pe intervalul de cale ferată Galați – Făurei – Țăndărei, măsură care prelungește durata de călătorie, pe această porțiune, cu 10 – 20 de minute.
În ceea ce privește rețeaua feroviară de pe raza SRCF Constanța, traficul este în continuarea adaptat la condițiile meteo nefavorabile. Trenurile pe magistrala București – Constanța și retur circulă în continuare tractate doar cu locomotive Diesel, măsură încă valabilă în prima parte a acestei zile, iar funcție de evoluția fenomenelor meteo, vom transmite operatorilor de transport de călători noile condiții de circulație. Tractarea garniturilor cu locomotive Diesel prelungește durata de parcurs a călatoriei pe Magistrala 800 cu 15 – 30 de minute.
În cursul serii de duminică, 26 noiembrie, a fost permisă circulația Automotoarelor pe tronsonul Constanța – Mangalia.
Be the first to comment