Tânără de 17 ani, rănită într-un accident rutier petrecut pe DN 21, în municipiul Slobozia

Tânără de 17 ani, rănită într-un accident rutier petrecut pe DN 21, în municipiul Slobozia. FOTO IPJ Ialomița

Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de marți, 7 septembrie, în jurul orei 03.00, la un accident de circulație produs în municipiul Slobozia, cartier Slobozia Nouă, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Potrivit IPJ Ialomița, din verificările efectuate a reieșit că o tânără în vârstă de 20 de ani, din orașul Amara, în timp ce conducea un autoturism pe DN 21, din direcția Brăila către Slobozia, la un moment dat a pierdut controlul volanului, iar mașina a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.

„În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pasagerei din dreapta, o tânără în vârstă de 17 ani, din orașul Amara.  Victima a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*