Tânăr din Coșereni, reținut după ce și-a sechestrat iubita minoră și a agresat-o

Polițiștii ialomițeni au reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Coșereni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și lovirea sau alte violențe.

Astfel, potrivit IPJ Ialomița, polițiștii din Urziceni au fost sesizați marți, 31 ianuarie, cu privire la faptul că o tânără în vârstă de 17 ani, din comuna Gârbovi, ar fi fost luată cu forța într-o mașină de fostul iubit.

Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că minora se deplasa pe raza municipiului Urziceni după terminarea orelor, împreună cu doi colegi de clasă, iar la un moment dat, dintr-un autoturism care a oprit în dreptul lor ar fi coborât un tânăr, ce a luat-o pe minoră cu forța. În urma investigațiilor, polițiștii din Urziceni au identificat la scurt timp în trafic autoturismul, atât minora cât și tânărul de la volan fiind conduși la sediul poliției pentru audieri.

După administrarea probatoriului, față de tânărul de 23 de ani, din comuna Coșereni a fost dispusă măsură reținerii, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Ialomița. El va fi prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni cu propunere de arestare preventivă. În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și lovirea sau alte violențe.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*