În minivacața prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma neregulilor descoperite în teren, polițiștii au aplicat peste 700 de sancțiuni contravenționale și au reținut 37 de permise de conducere și 15 certificate de înmatriculare.
În perioada 24-26 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au acţionat, pe raza judeţul, pentru prevenirea evenimentelor negative şi creşterea siguranţei rutiere.
Pe parcursul celor trei zile, polițiștii au intervenit la 178 de evenimente, dintre care 143 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. De asemenea, au fost sesizate 33 de infracțiuni. În urma activităților din teren, polițiștii au aplicat 718 sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 244.560 de lei. Pe linie de circulație rutieră, au fost au reținute 37 de permise de conducere și retrase 15 certificate de înmatriculare.
Astfel, pe 24 ianuarie, în jurul orei 00:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, au depistat în trafic un bărbat de 51 de ani, din municipiul Slobozia, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe 25 ianuarie, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Amara, în urma unui filtru rutier, au depistat un bărbat de 37 de ani, din municipiul Slobozia, conducând un autoturism pe raza orașului Amara, fără a poseda permis de conducere.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fierbinți Târg au intervenit în data de 26 ianuarie la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din verificări a reieșit că un bărbat de 44 de ani din județul Ilfov, în timp ce e deplasa pe raza localității Greci, ar fi pierdut controlul volanului și a lovit un autoturism care staționa pe marginea drumului. În urma testării șoferului cu aparatul Drager, acesta a indicat o alcoolemie de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că acesta are dreptul de a conduce suspendat.
Be the first to comment