Starea tehnică a vehiculelor, verificată în trafic de polițiștii ialomițeni și inspectorii RAR

polițiști, mașină de poliție, misiune,
Acțiune a polițiștilor. FOTO cu rol ilustrativ

tehbic

Echipele de control au urmărit verificarea sistemului de frânare, a mecanismului de direcție, instalației de iluminare/semnalizare, existenței și autenticității seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor, precum și a legalității montării și utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.

În cadrul acțiunii au fost controlate peste 250 de vehicule, fiind aplicate 230 de sancțiuni contravenționale. Totodată, polițiștii au reținut 18 permise de conducere și au retras 26 de certificate de înmatriculare.

Cele mai importante nereguli depistate cu ocazia controlului tehnic au fost: defecțiuni la sistemul de iluminare/semnalizare, anvelope uzate peste limita legal admisă, caroserie degradată, folii sau tratamente chimice ce estompează vizibilitatea neomologate, lipsa ITP.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*