Polițiștii din Urziceni au depistat, în flagrant, la data de 18 octombrie, în jurul orei 22.00, un minor în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Urziceni.
Potrivit IPJ Ialomița, la volanul autovehiculului oprit în trafic se afla un tânăr în vârstă de 17 ani, din municipiul Urziceni, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Tot În cursul zilei de luni, 18 octombrie, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație pe raza localității Broșteni, soldat cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate la fața locului a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii dintre două autoturisme, iar în urma testării cu aparatul Drager a celor doi șoferi implicați a rezultat că unul dintre aceștia, un bărbat de 49 de ani, din comuna Andrășești, consumase băuturi alcoolice, valoarea etilotestului indicând 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele acestuia polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Be the first to comment