Salvatorii de la Detașamentul Urziceni au fost solicitați să intervină miercuri, 31 martie, în jurul orei 16.00, la un accident rutier petrecut în apropierea localității Jilavele, în care a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Potrivit ISU Ialomița, la locul evenimentului salvatorii s-au deplasat de urgență cu o autospecială de intervenție, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și în sprijin o ambulanță SAJ Ialomița-substația Urziceni.
„În urma accidentului, a rezultat o singură victimă, șoferul care a rămas blocat în autoturism. Salvatorii au acționat pentru extragerea victimei aflată în stare de inconștiență, dar cu funcții vitale, care a fost predată echipajului SAJ de la locul intervenției, ulterior fiind transportată la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigații medicale suplimentare”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.
Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului.
Be the first to comment