Pe parcursul weekend-ului, polițiștii rutieri au depistat în flagrant delict pe raza județului Ialomița un șofer asupra căruia existau indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, un conducător auto aflat sub influența alcoolului la volan precum și un șofer depistat în trafic având dreptul de a conduce suspendat.
La data de 8 octombrie, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au oprit, în cadrul unui filtru rutier, un șofer în vârstă de 19 de ani, din municipiul Fetești, în vederea verificării documentelor personale precum și ale autoturismului.
“În urma testării cu aparatul DrugTest au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consmului unor substanțe interzise.
Pe numele șoferului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” – IPJ Ialomița.
Be the first to comment