Șapte localități din Ialomița au semnat proiecte de finanțare prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. Valoarea totală a proiectelor depășește suma de șase milioane de lei

Șapte localități din Ialomița au semnat proiecte de finanțare prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. FOTO Facebook Marian Pavel oficial

Președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, a semnat luni, 21 septembrie, în foaierul Sălii Europa, șapte proiecte finanțate din Programul Județean de Dezvoltare Locală 2021. Valoarea totală a proiectelor semnate de reprezentanții localităților Albești, Adâncata, Stelnica, Slobozia, Fetești, Vlădeni și Axintele, este de aproape șase milioane de lei.

Astfel, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Ialomița, în comuna Albești a fost semnat proiectul privind reabilitarea Școlii cu cls. I-VIII din satul Albești. Valoarea totală a proiectului este de 347.335,67 de lei, din care contribuția Primăriei Albești este de 47.336,59 de lei, iar contribuția Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ialomița se ridică la 299.999,08 de lei. Durata de implementare a proiectului a fost stabilită la nouă luni.

În Adâncata , primăria va primi 300.000 de lei de la ADI Ialomița pentru modernizarea iluminatului public din comună. Valoarea totală a proiectului este de 364.464,40 de lei, din care contribuția proprie a Primăriei Adâncata este de 64.464,40 de lei, iar durata de implementare este de cinci luni.

Proiectul semnat cu UAT Stelnica se referă la realizarea racordurilor la sistemul de canalizare în comună și se ridică la valoarea totală de 520.758,98 de lei. Din această sumă, Primăria Stelnica va plăti 220.758,98 de lei, iar contribuția ADI Ialomița va fi de 300.000 de lei. Conform reprezentanților UAT Stelnica, durata proiectului a fost stabilită pentru o perioadă de 12 luni.

În Slobozia, contra sumei de 2.872.652,65 de lei, se va realiza proiectul „Extindere rețele de utilități și căi de circulație în zona cartier Gării Noi din municipiul Slobozia – alimentare cu apă, canalizare menajeră și pluvială, căi de circulație rutieră și pietonală”. Contribuția proprie a UAT Slobozia se ridică la 2.472.652,65 lei de lei, restul banilor – 400.000 de lei, provenind de la ADI Ialomița. În acest caz, durata de implementare a proiectului a fost stabilită pentru 24 de luni.

Cel de-al cincilea proiect semnat de președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, a fost pentru construirea unui teren sportiv multifuncțional, cu gazon sintetic, în Fetești, proiect cu durată de implementare de 12 luni. Valoarea totală a acestuia este de 704.996, 25 de lei, din care contribuția proprie UAT Fetești se ridică la 304.996, 25 de lei, în timp de ce contribuția ADI Ialomița este de 400.000 de lei.

În Vlădeni, primăria va primi 300.000 de lei de la ADI Ialomița pentru modernizarea iluminatului public stradal din comună. Valoarea totală a proiectului este de 534.238, 60 lei, din care contribuția proprie UAT Vlădeni este de 234.238,60 lei, iar durata de implementare este de 12 luni.

În comuna Axintele, primăria va primi 300.000 de lei de la ADI Ialomița pentru construirea unui teren de sport multifuncțional, cu tot cu vestiare. Valoarea totală a proiectului este de 552.916,15 lei, din care contribuția proprie UAT Axintele este de 252.916,15 lei, iar durata de implementare este de 10 luni.

„Am semnat încă șapte contracte de finanțare din cadrul PJDL – Ialomița 2021, prin ADI Ialomița, cu primăriile Albești, Adâncata, Stelnica, Slobozia, Fetești, Vlădeni și Axintele. Am ajuns la un număr de 57 de contracte semnate și, cât de curând, toate cele 60 de UAT-uri din județ, care au depus proiecte, își vor putea începe investițiile propuse în cadrul acestui program”, a precizat președintele CJ Ialomița, Marian Pavel.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*