Forțele de ordine din județul Ialomița au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2.
Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii au continuat să acționeze, în sistem integrat, alături de celelalte structuri, în vederea verificării respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2.
Astfel, luni, 02 noiembrie, au fost efectuate verificări la 29 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate de pe raza județului Ialomița. De asemenea, în cadrul activităților desfășurate, efectivele angrenate au verificat și piețele, centrele comerciale și zonele unde se formează aglomerări de persoane, fiind legitimate peste 350 de persoane și controlate în cadrul filtrelor rutiere 35 de mijloace de transport persoane.
Au fost aplicate 78 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.500 de lei în contextul stării de alertă, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, conform prevederilor Legii nr. 55/2020.
„Vă reamintim că pe raza localităților Slobozia și Coșereni conform prevederilor legale, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, având în vedere că incidența cazurilor este mai mare de trei la mia de locuitori”, au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.
Be the first to comment