Rezultatele jandarmilor ialomițeni de la manifestările organizate cu prilejul minivacanței de Sfânta Maria

Rezultatele jandarmilor ialomițeni cu prilejul minivacanței de Sfânta Maria. FOTO IJJ Ialomița

În minivacanța prilejuită de sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, jandarmii ialomițeni au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice, desfășurate pe toată raza județului.

Pe parcursul acestor zile, în urma încălcării normelor legale în vigoare de către anumiți participanți, jandarmii ialomițeni au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr. 61 din 1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare, valoarea lor depășind suma de 10.950 de lei. Menționăm că, dintre acestea, patru au fost aplicate la festivalul „Trofeul Tinereții Amara 2022”.

Misiunile executate independent și împreună cu polițiștii ialomițeni s-au finalizat cu constatarea a opt infracțiuni independente și șapte infracțiuni în cooperare, două infracțiuni cu doi autori au fost la „Trofeul Tinereții Amara 2022”. Dintre acestea, menționăm că o infracțiune a fost pentru operarea unei aeronave fără pilot la bord (dronă), de către o persoană care nu posedă documente de certificare, deasupra publicului aflat la festival și în fața scenei, iar cea de-a doua infracțiune a fost pentru deținerea unor substanțe susceptibile interzise .

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*