Recomandările pompierilor ialomițeni pentru perioada minivacanței de 1 Mai

Mașină de pompieri

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița va monitoriza permanent, la sfârșitul acestei săptămâni, dinamica intervențiilor la nivel local, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în sprijinul cetățenilor.

Potrivit ISU Ialomița, peste 100 de pompieri, ce încadrează 67 de mijloace tehnice, vor fi zilnic la datorie pentru acordarea asistenței medicale, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții. Răspunsul la urgențele medicale va fi asigurat prin intermediul echipajelor de pompieri SMURD, care vor asigura primul ajutor medical și transportul persoanelor, aflate în dificultate la unitățile spitalicești.

Pentru că mulți dintre dumneavoastră își vor alege să petreacă acest sfârșit de săptămână, cu precădere în zonele turistice, parcuri de agrement ori în mijlocul naturii, pompierii ialomițeni vă recomandă respectarea unor măsuri, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite.

Măsuri la instalarea în spațiile de cazare:

  • la sosirea în unitatea de cazare, studiați planul de evacuare în caz de incendiu;
  • informați personalul de la recepție, dacă identificați căi de evacuare blocate;
  • amplasați cheia sau cartela încăperii, în locuri ușor accesibile;
  • verificați modalitatea de deschidere a ferestrelor;
  • identificați traseele de evacuare în situații de urgență;
  • fumatul trebuie evitat în locurile în care acesta nu este permis sau în locurile care nu sunt amenajate corespunzător, cu scrumiere amplasate la distanțe de siguranță față de materiale combustibile.

Măsuri de prevenire pentru cei care vor utiliza surse de foc în spații deschise:

  • pregătiți focul doar în spații special amenajate, cât mai departe de vegetație;
  • înainte de plecare stingeți focul cu apă și acoperiți cu pământ cenușa rezultată;
  • copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați în apropierea focului;
  • este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a țigărilor și chibriturilor aprinse.

Menționăm faptul că, misiunile noastre sunt îndreptate spre asigurarea respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor, în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățenilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*