Razie în localitățile Urziceni, Coșereni, Borănești și Bărcănești. Au fost date amenzi în valoare de peste 32.000 de lei

Razie a polițiștilor din Ialomița. FOTO IPJ Ialomița

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița împreună cu jandarmi ialomițeni au desfășurat în data de 2 iulie, între orele 19.30-23.30, pe raza municipiului Urziceni și a comunelor arondate o razie ce a avut ca scop prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

În acest sens, s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, respectiv: parcuri, terase, săli de jocuri de noroc precum și zonele centrale ale localităților, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor cu violență, pentru asigurarea liniștii în comunitate și a disciplinei rutiere.

Astfel, au fost legitimate 526 persoane, dintre care 3 au fost conduse la sediul poliției, au fost verificate 18 săli de jocuri de noroc și au fost înmânate 180 de materiale preventive.

Au fost verificate 244 de autovehicule și efectuate testări cu aparatele etilotest și cu cele utilizate pentru depistarea substanțelor psihoactive din organism.

În acest context, au fost aplicate 119 sancțiuni contravenționale în valoare de 32.695 de lei, dintre care 100 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G.nr.195/2002.

Polițiștii aflați în cele 30 de filtre rutiere au reținut 2 de permise de conducere și au retras 9 certificate de înmatriculare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*