Razie cu efective mărite a polițiștilor ialomițeni în Țăndărei. Au fost aplicate amenzi de aproape 20.000 de lei

Razie cu efective mărite a polițiștilor în Țăndărei. FOTO IPJ Ialomița

Forțe de ordine ale poliției și jandarmeriei au acționat joi după amiază, pe raza orașului Țăndărei, pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, reducerea riscului rutier, precum și prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Au fost aplicate 74 de contravenții și verificate peste 230 de autovehicule.

Potrivit IPJ Ialomița, în intervalul orar  15.00 – 17.00, 46 de polițiști ialomițeni, cu sprijinul a 36 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au desfășurat o acțiune pe raza orașului Țăndărei, pentru prevenirea și combaterea violenței stradale, prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice, precum și de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55/2020.

Pe parcursul activităților desfășurate au fost legitimate peste 270 de persoane și controlate 230 de autovehicule, precum și cinci societăți comerciale. Pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 74 de  sancțiuni contravenționale în valoare de peste 18.600 de lei, atât pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cât și pentru încălcarea normelor rutiere, de conviețuire socială, precum și cele privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate în cadrul filtrelor rutiere, fiind retrase totodată și șase certificate de înmatriculare.

Razie cu efective mărite a polițiștilor în Țăndărei. FOTO IPJ Ialomița

Polițiștii Serviciului Rutier au depistat, în cadrul activităților, în flagrant, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din orașul Țăndărei, care a prezentat la controlul documentelor un permis de conducere emis de către autoritățile din Regatul Unit, despre care existau suspiciuni că ar fi contrafăcut. Pe numele lui a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „falsul material în înscrisuri oficiale” și „uzul de fals”.

De asemenea, cu ocazia activităților desfășurate, pe raza orașului Țăndărei a fost depistat un tânăr în vârstă de 17 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*