Poliția Locală Slobozia continuă acțiunea de verificarea a respectării măsurilor de protecție sanitară, în contextul gestionării cazurilor de infecție cu noul Coronavirus.
Astfel, potrivit Primăriei Slobozia, sunt vizate zonele aglomerate unde, conform legii, există obligația purtării măștii de protecție și a respectării distanței față de persoanele din apropiere.
„Oamenii legii s-au aflat în această dimineață în Parcul de Est, unde mai mulți cetățeni obișnuiesc să joace șah și table. În cadrul acțiunii de informare cu privire la obligația respectării măsurilor de siguranță sanitară, polițiștii locali au oferit și măști de protecție persoanelor defavorizate”, au precizat reprezentanții instituției.
Vineri, 23 octombrie, rata de incidență a cazurilor de COVID-19 în Municipiul Slobozia era de 2,87/1000 locuitori.
„Situația pandemică din orașul ne obligă pe toți să fim responsabili și să ne protejăm, atât pe noi, cât și pe ceilalți. Purtarea măștii de protecție, spălatul pe mâini și păstrarea distanței sociale sunt măsuri de protecție pe care fiecare dintre noi trebuie să le aplicăm pentru a combate răspândirea pandemiei de coronavirus”, au mai transmis sursele citate.
Be the first to comment