Rata de incidență a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile la Fetești este, potrivit Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița , de 1,98/ 1000 de locuitori.
În aceste condiții, la fel ca și în celelalte localități din județ, este obligatorie purtarea măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătății și ministrului Afacerilor Interne emis în temeiul art. 13 și art. 71 alin.(2) din Legea 55/20202, cu modificările și completările ulterioare. Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura este obligatorie pentru toate persoanele care au vârsta peste 5 ani.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00, cu respectarea obligațiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri.
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00, cu respectarea obligațiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri.
Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt premise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum doi metri între mese și participarea a maximum șase persoane la o masă, dacă sunt familii diferite și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului; operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița.
Be the first to comment