Punerea în funcțiune a sistemului de semaforizare de pe strada Călărași din Fetești, îngreunată din cauza vremii nefavorabile

Semafor în Fetești. FOTO Primăria Fetești

Primăria Fetești anunță că pentru punerea în funcțiune a sistemului de semaforizare din intersecțiile străzii Călărași cu Ceahlăului, Bănățenilor și Promenadei – Jandarmeriei, mai sunt de parcurs câteva etape care au fost îngreunate din cauza vremii nefavorabile.

„Este vorba despre realizarea marcajelor rutiere de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Constanța, precum și despre montarea de către constructor a butonilor reflectorizanți, atât la începutul fiecărei linii paralele longitudinale din compunerea trecerilor de pietoni cât și pe bordurile din apropierea intersecțiilor prevăzute în proiect”, precizează reprezentanții instituției.

Zilele trecute, Primăria municipiului Fetești a depus Planul de management de trafic, la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, iar după avizare îl va transmite și către DRDP Constanța.

„Deocamdată, nu putem estima cu exactitate data la care vor fi puse în funcțiune noile semafoare, dar vă asigurăm că facem eforturi pentru finalizarea acestui proiect într-un timp cât mai scurt”, au mai transmis sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*