Primarul municipiului Urziceni cere restricționarea accesului locuitorilor din Bărbulești, unde există mai multe cazuri confirmate de COVID-19 și persoane în izolare și carantină. Constantin Sava a trimis în acest sens adrese către Ministerul de Interne și Prefectura Ialomița, solicitând instituirea carantinei în această localitate unde nu se respectă restricțiile impuse, iar forțele de ordine nu mai fac față situației.
Pentru că se încalcă măsura izolării și există pericolul ca locuitorii din Bărbulești care ajung des în Urziceni, primarul municipiului, Constantin Sava, a făcut mai multe adrese către Ministerul Administrației și Internelor și către prefectură pentru a restricționa acestora.
„Având în vedere faptul că la Spitalul Municipal Urziceni s-au înregistrat în scurt timp, 26 cazuri pozitive confirmate de îmbolnăvire de COVID-19 în comuna Bărbulești, limitrofă municipiului Urziceni, vă propunem luarea următoarelor măsuri privind limitarea răspândirii vicruslui SARS COV-2 și în municipiul Urziceni astfel:
- Instituirea carantinei pentru comuna Bărbulești
- Limitarea circulației cetățenilor dinspre și înspre comuna Bărbulești.
Vă atragem atenția că măsurile luate sunt justificate de faptul că municipiul Urziceni este un nod de comunicație rutieră și feroviară importantă și este frecvent tranzitat de persoane din comuna Bărbulești în număr foarte mare, care sunt reîntoarse din zonele afectate de COVID-19, și după cum bine știți nu respectă niciun fel de reguli de conviețuire civilizată.
Atragem atenția că aceste măsuri sunt propuse datorită faptului că unele dintre instituțiile care au în atribuții circulația, paza și ordinea persoanelor sunt depășite de situația creată în comuna Bărbulești“, se arată într-una din adresele trimise autorităților centrale.
Be the first to comment