Președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, a anunțat că lucrările la noua Unitate de Primire Urgențe Slobozia avansează și vor fi încheiate până la finalul acestui an.
“Lucrările la noua Unitate de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia avansează!
Noua clădire a UPU va fi terminată la finalul acestui an și va dispune de un spațiu generos dedicat pentru triaj şi sală de aşteptare precum și de numeroase spaţii de acordare a asistenţei medicale de urgenţă moderne” – Marian Pavel.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii ialomițeni desfășoară activități specifice pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 63 de ani, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Potrivit IPJ Călărași, sesizarea a fost făcută de fratele […]
Consiliul Județean Ialomița a stabilit preţurile medii ale produselor agricole, în vederea calculării veniturilor anuale brute obţinute din cedarea folosinţei bunurilor prin arendare, pe anul 2024. În vederea calculării veniturilor anuale brute obţinute din arendare, […]
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, intervenția în cazul accidentelor rutiere și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 65 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de […]
Be the first to comment