Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița organizează concursuri pentru ocuparea a 25 de posturi de ofițer prin trecere a agenților de poliție în corpul ofițerilor, precum și șase posturi din sursă externă.
Posturile scoase la concurs prin trecere în corpul ofițerilor sunt în specializările: investigații criminale – 10 posturi, ordine publică – 5 posturi, investigarea criminalității economice – 2 posturi, rutieră – 3 posturi, resurse umane – 1 post, criminalistic – 1 post, structura de securitate – 1 post și siguranță școlară – 2 posturi.
Prin încadrare directă din sursă externă se organizează concurs pentru ocuparea unui număr de 4 posturi vacante de ofițer și agent de poliție în cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, precum și 2 posturi de medic veterinar.
Înscrierile se fac on-line până la data de 28 decembrie 2020, ora 16.00. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.
Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, la nivelul județului Ialomița, se pot obține consultând pagina de internet IPJ Ialomița, secțiunea Carieră /Posturi scoase la concurs, accesând adresa https://il.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.
De asemenea, informații despre toate încadrările de personal la nivel național, prin trecere a agenților de poliție în corpul ofițerilor, pot fi obținute consultând pagina de internet a Poliției Române accesând adresa https://politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.
Be the first to comment