Pompierii s-au chinuit 11 ore să stingă incendiul izbucnit la groapa de gunoi de lângă Manasia

Incendiu la groapa de gunoi. FOTO ISU Ialomița

Un incendiu de gunoi și resturi menajere s-a produs în cursul nopții de 24-25 aprilie, în apropierea comunei Manasia. A fost o intervenție grea pentru pompierii ialomițeni, care s-au luptat cu focul ore în șir.

Pompierii de la Detașamentul Urziceni au acționat cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o autocisternă mai bine de 11 ore pentru localizarea și lichidarea acestuia, care se manifesta pe o suprafață de aproximativ 2000 mp. Stingerea a fost îngreunată de existența unei cantități mari de gunoi. În sprijinul pompierilor au participat 2 voluntari din cadrul SVSU Manasia cu un utilaj de stingere.

Pompierii au stabilit că cel mai probabil, incendiul a pornit de la folosirea intenționată a sursei de aprindere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*