Pompierii militari ialomițeni, prezenți la datorie pe perioada Sărbătorilor Pascale

Pompierii au reușit în scurt timp să lichideze incendiul. FOTO cu rol ilustrativ

În vederea diminuării posibilităților de producere a unor evenimente nedorite în perioada Sărbătorilor Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița va lua măsuri menite să asigure un nivel ridicat de protecție la nivelul comunităților.

În seara zilei de sâmbătă, 01 mai, în Noaptea de Înviere, echipaje operative de pompieri militari vor desfășura misiuni de asigurare și recunoaștere cu caracter preventiv în apropierea unităților de cult din județul Ialomița pentru un răspuns prompt în cazul producerii unor situații de urgență. Cu acest prilej personalului clerical i se recomandă efectuarea unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricăror eventuale surse de inițiere a unui incendiu.

Zilnic, echipajele de pompieri care încadrează aproape 90 de mijloace tehnice vor fi prezente la datorie, în perioada 30 aprilie – 03 mai, în scopul asigurării intervenției prompte în cazul situațiilor de urgență apărute.

„În Noapte de Înviere, în căminul credincioșilor ortodocși va arde lumina de Paște. Cu acest prilej, recomandăm cetățenilor să respecte câteva reguli simple pentru a nu deveni victime ale incendiilor. Este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile. În nici o situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiți cu lumânările aprinse”, spun reprezentanții ISU Ialomița.

Totodată, răspunsul la eventualele urgențe medicale va fi asigurat, în această perioadă, prin intermediul echipajelor SMURD, disponibile zilnic, care vor asigura primul-ajutor medical și transportul persoanelor aflate în dificultate la unitățile spitalicești.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*