Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. Stingerea incendiilor, asanare și distrugere muniție și acordarea de prim ajutor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 48 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (18 – 20 noiembrie). La nivel județean, 40 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de pompierii ialomițeni, amintim:
- În data de 18 noiembrie, în jurul orei 12:30, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu” al județului Ialomița a intervenit pentru asanarea unui element de muniție rămas neexplodat, descoperit pe un teren extravilan din localitatea Giurgeni, de către un localnic, care efectua lucrări agricole. Zona a fost balizată, a rămas sub pază pe timpul nopții, iar în data de 19 noiembrie, în jurul orei 08:15 s-a intervenit pentru distrugerea acestuia. La intervenție a participat și un echipaj SMURD din cadrul Stației de pompieri Țăndărei.
- O intervenție solicitantă a avut loc vineri seara, în jurul orei 20:45, când salvatorii militari din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier, produs pe raza localității Căldărușanca, în care au fost implicate două autoturisme și șapte persoane. În spijinul acestora a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Buzău. În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime, conștiente, cooperante și neîncarcerate, care au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior o persoană a fost transportată la Spitalul Municipal Urziceni, iar celelalte două au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
- De asemenea, în data de 19 noiembrie, în jurul orei 20:15, pompierii din cadrul Stației Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Platonești, în care a fost implicat un autoturism, care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului a rezultat o victimă, conștientă, cooperantă și neîncarcerată. Aceasta a fost evaluată de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior refuzând transportul la spital.
- În perioada de referință, trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier, produs pe DJ 203 E, în comuna Munteni-Buzău, în care a fost implicat un autoturism. În sprijinul acestora au acționat și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime conștiente, cooperante și neîncarcerate, care au fost evaluate și monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior o persoană a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații suplimentare, iar cea de-a doua a refuzat transportul la spital.
- În data de 20 noiembrie, salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit la două evenimente rutiere, produse pe raza localității Coșereni, în care au fost implicate două autoturisme, în urma cărora au rezultat două victime conștiente, cooperante și neîncarcerate, care au fost evaluate și monitorizate la locul solicitării, ulterior refuzând transportul la spital. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
- Pompierii militari ialomițeni au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor pe durata desfășurării meciului de fotbal, Liga Diviziei C, dintre echipele C.S. Amara și F.C. Voluntari II ce s-a desfășurat pe stadionul orașului Amara.
- În ultimele 72 de ore, trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au acționat pentru localizarea și stingerea unui incendiu, produs la locuința unui cetățean, din localitatea Reviga. În sprijinul acestora au intervenit și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate. A ars acoperișul construit din astereală din lemn și învelit cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Echipajul medical aflat la locul solicitării a evaluat o persoană, care a suferit un atac de panică, ulterior nefiind necesar transportul acesteia la spital. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic, generat de un coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile.
Be the first to comment