
Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, intervenția în cazul accidentelor rutiere, salvarea animalelor din medii ostile vieții și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 45 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (07 – 09.02.2025).
La nivel județean, 37 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
În perioada supusă analizei, echipajele operative din cadrul inspectoratului au intervenit pentru gestionarea unor situații de urgență generate de producerea a 4 accidente rutiere, pe raza localităților Slobozia, Urziceni și Gheorghe Lazăr în urma cărora 11 victime, conștiente și cooperante au fost monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul evenimentelor, ulterior 3 dintre acestea au fost transportate la unități spitalicești.
De asemenea, salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și a măsurilor de acordare a primului ajutor medical, pe timpul desfășurării unui eveniment sportiv (meci de handbal) în municipiul Slobozia.
În data de 07.02.2025, în jurul orei 17:40, două echipaje din cadrul Stației de pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism, în localitatea Săveni. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric. Intervenția promptă a salvatorilor a făcut ca incendiul să fie lichidat în scurt timp, fără să se înregistreze pagube materiale însemnate.
În după-amiaza zilei de duminică, în jurul orei 15:20, Stația de pompieri Fetești a intervenit pentru salvarea unui cal, căzut într-o groapă, în cartierul Vlașca. Cu ajutorul mijloacelor din dotare, acesta a fost extras și predat în siguranță proprietarului.
O altă misiune a pompierilor ialomițeni a fost cea din data de 10.02.2025, în jurul orei 23:50, când dispeceratul a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu, la locuința unui cetățean, din localitatea Vlădeni. În urma evenimentului a ars coșul casei. Cauza probabilă de producere a incendiului a constituit-o efectul termic generat de un coș de fum necurățat și amplasat necorespunzător față de materialele combustibile. Nu au fost înregistrate victime.
Be the first to comment