În perioada 22-26 decembrie, pompierii ialomițeni au asigurat, zilnic, misiuni specifice de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență.
În această minivacanță, la nivel județean, s-au înregistrat 87 de intervenţii, dintre care o misiune pentru stingerea incendiilor, 81 de cazuri SMURD, 1 accident rutier și 4 misiuni pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Cele mai relevante misiuni gestionate de salvatorii ialomițeni au fost:
În data de 26.12.2023, în jurul orei 03:20, Detașamentul de pompieri Slobozia a fost solicitat să intervină, pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui incendiu, izbucnit la locuința unui cetățean, din localitatea Nicolești. Pentru misiune au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere la nivelul acoperișului. În urma evenimentului au ars acoperișul și interiorul locuinței pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, obiecte de mobilier și articole textile.
Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului, echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei persoane care a suferit un atac de panică, ulterior nefiind necesar transportul acesteia la spital.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jarul căzut din sobă.
Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier, produs pe raza localității Grivița, în care a fost implicat un autoturism, ce a ieșit în afara părții carosabile și a intrat într-un gard. În sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. În urma impactului au rezultat cinci victime, conștiente, cooperante și neîncarcerate, care au fost evaluate și monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior patru persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, iar pentru una nu a fost necesar transportul la unitatea spitalicească.
Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
De asemenea, salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și a măsurilor de acordare a primului ajutor medical calificat pe timpul desfășurării spectacolelor organizate sub egida ,,Crăciunul din Slobozia” și ,,Târgul de Crăciun”, care au avut loc în municipiul Slobozia, respectiv municipiul Fetești.
Be the first to comment