Polițiștii ialomițeni au intervenit la peste 300 de evenimente în minivacanța de Rusalii

Polițiștii, pe străzile din Ialomița. FOTO Arhiva ILnews

În minivacața prilejuită de sărbătorirea Rusaliilor, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma neregulilor descoperite în teren, polițiștii au aplicat peste 580 de sancțiuni contravenționale, au reținut 23 de permise de conducere și au retras 27 certificate de înmatriculare.

Potrivit IPJ Ialomița, în perioada 22-24 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au acţionat, pe raza judeţului, pentru prevenirea evenimentelor negative şi creşterea siguranţei rutiere.

Pe parcursul celor trei zile, polițiștii au intervenit la 332 de evenimente, dintre care 321 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. De asemenea, au fost sesizate 58 de infracțiuni.

În urma activităților din teren, polițiștii au aplicat 586 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 220.420 de lei.

Pe linie de circulație rutieră, au fost au reținute 23 de permise de conducere și retrase 27 certificate de înmatriculare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*