Polițiștii ialomițeni au desfășurat misiuni informative în zona Gării Slobozia

FOTO IPJ Ialomița

Polițiștii din cadrul Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Poliției Transporturi Ialomița au desfășurat activități informativ – preventive și de promovare a profesiei de polițist, în stația CF Slobozia Veche.

În cadrul activităților de prevenire, polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Ialomița au amenajat un stand de prezentare a echipamentelor polițiștilor și au distribuit pliante și materiale informativ-preventive, cu recomandări privind regulile de traversare a căii ferate.

“Scopul activităților a fost și acela de a ajunge la cât mai mulţi tineri, cărora să le trezim interesul și să le deschidem calea către a alege o carieră în structurile poliției.

În cadrul discuțiilor purtate cu peste 200 de persoane, polițiștii au pus accent și pe informarea și conștientizarea populației cu privire la respectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, interdicția prezenței persoanelor în gabaritul liniilor de cale ferată sau în zona de siguranță a căii ferate în alte condiții decât cele prevăzute de lege, precum și modul de urcare/coborâre din mijloacele de transport feroviar”, a anunțat IPJ Ialomița.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*