La data de 9 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități informativ-preventive la Liceul Pedagogic Matei Basarab din municipiul Slobozia, parteneri de dialog fiind elevii din clasele a IX-a și a XII-a.
Dialogul a avut în vedere diseminarea unor mesaje preventive referitoare la infracțiunile informatice, precum înșelăciuni on-line, fraude privind instrumentele electronice de plată, pornografie infantilă sau atacuri cibernetice.
Polițiștii au discutat despre prevenirea infracțiunilor comise cu violență, aducându-le la cunoștință tinerilor legislația referitoare la răspunderea penală a minorilor.
Totodată au fost abordate și subiecte pe linia prevenirii traficului și consumului de droguri, fiind aduse în discuție prevederile Legii 213/2023.
Sfaturi și recomandări ale polițiștilor privind prevenirea și combaterea consumului de substanțe interzise:
– Nu încerca consumul de droguri, cândva vei deveni în mod sigur dependent de ele!
– Gândește-te de două ori înainte să accepți diferite propuneri cu privire la droguri!
– Nu intra în relație cu plasatorii de droguri, indiferent cât de tentante sunt “atențiile” (doze gratuite, bani, obiecte, etc.)!
– Dacă ai un prieten consumator de droguri nu îl ocoli și îndrumă-l să ceară sprijin familiei, medicului sau altor persoane care îl pot ajuta!
Activitățile de prevenire și combatere a faptelor antisociale îndreptate împotriva minorilor vor continua pe tot parcursul anului școlar.
Be the first to comment