
Polițiștii din cadrul IPJ Ialomiţa s-au sesizat din oficiu, la data de 31 martie 2025, cu privire la faptul că, la o Casă de tip Familial, din municipiul Slobozia, aflată în subordinea D.G.A.S.P.C. Ialomiţa, o minoră, de 15 ani, care este instituţionalizată, este imobilizată la nivelul membrelor superioare.
Potrivit IPJ Ialomița, în urma verificărilor efectuate în sediul centrului, polițiștii au stabilt faptul că minora se afla într-una dintre încăperi, imobilizată la nivelului unui membru superior cu un obiect de îmbrăcăminte.
„Fiind examinată, pe mâna stângă a minorei au fost constatate mai multe leziuni traumatice – excoriații, care ar putea fi autoprovocate prin mușcături. Totodată, s-a procedat la efectuarea de verificări privind modul de aprovizionare și depozitare a produselor alimentare destinate copiilor instituționalizați, în urma inventarierii faptice a produselor alimentare și verificării documentelor, polițiștii identificând diferențe ale cantităților, atât în minus, cât și suplimentare.
Diferențele suplimentare ar fi fost create prin faptul că nu ar fi fost distribuite alimentele pentru copiii instituționalizați, conform fișelor întocmite, iar cele negative ar fi fost create prin însușirea alimentelor de către funcționarii instituției” – IPJ Ialomița.
Polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului, delapidare și abuz în serviciu.
Be the first to comment