Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Slobozia le-a adus la cunoștință locuitorilor ultimele decizii luate, în urma ultimelor prevederi legislative luate la nivel central.
Noile hotărâri prevăd închiderea barurilor, restaurantelor, interzicerea organizării de evenimente cu mai mult de o sută de persoane, activitățile culturale și religioase, dar și accesul în parcuri.
Concret, este vorba de:
Art. 1. Pe teritoriul administrativ al municipiului Slobozia se suspendă activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și non-alcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației, cu excepția activităților de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice, care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-în”, „room service” sau livrare la client.
Art. 2. Se interzice organizarea și desfășurarea oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spații deschise, iar pentru cele ce presupun participarea a maximum 100 de persoane, organizatorii sunt obligați să dispună măsuri care să asigure distanță de minim 1 metru între participanți.
Art. 3. Se suspendă toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise.
Art. 4. În scopul prevenirii infectării cu coronavirusul Covid- 19 se restricționează accesul în parcurile din municipiul Slobozia. În acest sens, Direcția de Administrare a Domeniului Public și Poliția Locală Slobozia vor marca cu bandă de interdicție zonele de acces în parcuri, precum și locurile de joacă.
Acestea vor fi marcate și cu măsuri de informare a populație.
Membrii grupului de cetățeni care se implică voluntar în activitățile de prevenire și combatere a efectelor noului coronavirus vor sprijini activitatea Comitetului Local al
Municipiului Slobozia prin distribuirea către populație a măsurilor ce trebuiesc respectate în această perioadă.
Be the first to comment