O petrecere care avea loc în comuna Borănești fără respectarea măsurilor legale a fost stricată de către polițiști care au dat amenzi de 29.000 de lei.
La data de 18 decembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Coşereni, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la locuința unui bărbat din comuna Borăneşti are loc o petrecere privată, fără a se respecta măsurile de distanţare socială.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au fost identificate 17 persoane care nu respectă măsurile de distanțare socială, fiind aplicate 17 sancţiuni contravenţionale în valoare de 29.000 de lei, conform Legii 55 din 2020.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Proiectul bugetului județului Ialomița s-a aflat, joi, în dezbatere publică, la întâlnirea desfășurată în Sala “Europa” a Consiliului Județean Ialomița fiind prezenți toți cei interesați de alocările bugetare, reprezentanți ai conducerii Consiliului Județean Ialomița și […]
Polițiștii au organizat în municipiul Slobozia o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență în segmentul stradal. […]
Pe strada Liviu Rebreanu din municipiul fetești au început lucrările de întreținere a trotuarului și de amenajare a locurilor de parcare pe porțiunea rămasă neasfaltată. Proiectul de asfaltare a străzii este realizat de Primăria Fetești […]
Be the first to comment