Peste 70 de misiuni au fost desfășurate de pompierii ialomițeni, în ultimele trei zile

Misiune a pompierilor. FOTO ISU Ialomița

Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, intervenția în cazul accidentelor rutiere și salvarea animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 71 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (21 – 23.02.2025).

La nivel județean, 63 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

În perioada supusă analizei, echipajele operative din cadrul inspectoratului au intervenit pentru gestionarea unor situații de urgență generate de producerea a 3 accidente rutiere, pe raza localităților Urziceni, Coșereni și Slobozia în urma cărora 10 victime, conștiente și cooperante au fost monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul evenimentelor, ulterior nefiind necesar transportul acestora la unități spitalicești.

Detașamentul  de pompieri Urziceni a intervenit în data de 23.02.2025, în jurul orei 14:00, pentru salvarea unei cabaline căzută într-o groapă adâncă de aproximativ 3 metri, în localitatea Sfântu Gheorghe. Cu ajutorul mijloacelor din dotare, aceasta a fost scosă și predată în siguranță proprietarilor.

În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 4 incendii înregistrate la nivel județean, astfel:

În data de 21.02.2025, în jurul orei 20:50, trei echipaje operative din cadrul Stației de pompieri Țăndărei au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean, în localitatea Mihai Kogălniceanu. Fumatul în locuri nepermise este cauza care a dus cel mai probabil, la aprinderea acestuia. În urma evenimentului au ars aproximativ 30 de metri pătrați din acoperiș și elemente de mobilier.

O altă misiune a pompierilor ialomițeni a fost cea din cursul zilei de 22.02.2025, în jurul orei 07:00, când aceștia au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la o anexă (bucătărie de vară) a unui cetățean, din localitatea Gheorghe Doja. Au fost alocate de urgență două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În urma evenimentului au ars: anexa construită din lemn pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați și articole electrocasnice. Cauza probabilă de producere a incendiului a constituit-o scurtcircuitul electric generat de aparate electrocasnice lăsate sub tensiune.

De asemenea, tot în data de 22.02.2025, în jurul orei 17:00, Stația de pompieri Fetești a acționat cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la un atelier de prelucrare a lemnului, în municipiul Fetești. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere la nivelul acoperișului. Efectul termic generat de un coș de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile a condus, cel mai probabil, la izbucnirea acestuia, în urma căruia au ars acoperișul clădirii pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, circa 20 de anvelope, mobilier din lemn și mai multe utilaje folosite la prelucrarea lemnului. Pe timpul misiunii, paramedicii SMURD au monitorizat două persoane care prezentau atacuri de panică, ulterior una dintre acestea fiind transportată la Spitalul Municipal Fetești.

În dimineața zilei de duminică, în jurul orei 08:30, pentru Stația de pompieri Țăndărei a sunat încă o dată alarma, în vederea lichidării unui incendiu produs la o anexă gospodărească a unui cetățean, în localitatea Săveni. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Pentru stingerea și îndepărtarea efectelor negative s-a acționat aproximativ 2 ore. Focul a distrus anexa folosită ca bucătărie, obiecte de mobilier și articole electrocasnice. Din fericire nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a constituit-o scurtcircuitul electric generat de un aparat electric lăsat sub tensiune.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*