Peste 60 de misiuni au avut pompierii ialomițeni în ultimele 72 de ore

Misiune a pompierilor. FOTO ISU Ialomița

Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și intervenția în cazul accidentelor rutiere reprezintă doar câteva exemple dintre cele 61 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (05.07- 07.07.2024).

La nivel județean, 41 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

Cele mai relevante misiuni gestionate de aceștia au fost:

În data de 06 iulie, în jurul orei 10:30, dispeceratul inspectoratului a fost anunțat de producerea unui accident rutier, în municipiul Slobozia, în care a fost implicat un autoturism și o persoană. Au fost alocate de urgență trei ecipaje de salvatori, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.

După acordarea primului ajutor calificat, victima, conștientă și cooperantă, a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații medicale suplimentare.

Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului rutier.

În data de 07 iulie, în jurul orei 15:00, trei echipaje operative de la Detașamentul de pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o stupină tip remorcă și un autoturism, în comuna Andrășești. Au ars stupina și autoturismul.

Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical unei persoane care prezenta un atac de panică. Ulterior, nu s-a impus transportul acesteia la o unitate medicală.

În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 17 incendii înregistrate la nivel județean.

Din totalul celor 17 incendii care au avut loc în perioada menționată, 16 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată, miriște de grâu, baloți, plante furajere), fiind afectate aproximativ 14 hectare de teren. Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost stabilite ca fiind focul deschis în spații deschise, fumatul în locuri nepermise, scântei mecanice și folosirea intenționată a sursei de aprindere.

Arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*