Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au descins la primele ore ale dimineții de joi, 22 aprilie, pe raza municipiului Fetești, la locuințele unor persoane suspecte de săvârșirea infracțiunilor de proxenetism.
Potrivit IPJ Ialomița, din cercetări a reieșit faptul că persoanele vizate ar fi aderat și sprijinit o grupare infracțională specializată în proxenetism.
„În cadrul activităților, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au fost efectuate șase percheziții domiciliare, pe raza municipiului Fetești”, au precizat reprezentanți ai IPJ Ialomița.
Șase persoane au fost conduse la sediul poliției pe bază de mandate de aducere, cercetările fiind continuate pentru probarea întregii activități infracționale.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, vor fi la datorie, pentru ca întrega comunitate să se bucure în liniște și siguranță de Sfintele Sărbători Pascale. Astfel, peste 110 polițiști, vor actiona zilnic, împreună […]
Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină, în cursul serii de vineri, 18 noiembrie, în ajutorul victimelor unui accident rutier petrecut în satul Căldărușanca din județul Buzău, în care au fost implicate două autoturisme. Trei […]
O locuință din comuna ialomițeană Alexeni a fost distrusă, luni, într-un incendiu violent. Focul a izbucnit cel mai probabil de la un cablu electric, iar pompierii au acționat timp de peste cinci ore pentru a […]
Be the first to comment