Polițiștii constănțeni spun că vor fi la datoria în data de 30 noiembrie, de praznicul Sfântului Apostol Andrei, și îi avertizează pe credincioșii din alte județe care vor fi tentați să meargă în pelerinaj la Mănăstirea „Peșterea Sântului Apostol Andrei” din județul Constanța că acest fapt este interzis printr-o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Prin această decizie au fost interzise pelerinajele religioase pentru persoanele din altă localitate decât cea în care are loc evenimentul, iar oamenii legii au avertizat că nu se va tolera încălcarea legii.
„Suntem la datorie zilnic și vom fi la datorie și pe data de 30 noiembrie. Atât polițiștii, cât și jandarmii, vor urmări ca normele legale să fie aplicate cu strictețe. Nu vom tolera încălcarea legii și da, vom fi prezenți și în zona Mănăstirii Sfântului Andrei pentru a urmări dacă se respectă aceste prevederi legale în ceea ce privește oficierea slujbelor religioase. Nu considerăm că se va forma o aglomerare mare de persoane deoarece, așa cum este prevăzut în legislația actuală, la aceste manifestări religioase pot participa doar oamenii care au domiciliul în localitatea respectivă, vorbind aici despre localitatea Ion Corvin. Celelalte persoane din alte localități nu au voie să participe la aceste pelerinaje sau la aceste manifestări. Vom fi la datorie și vom respecta legea”, a declarat, joi, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector de poliție Andreea Iliescu.
Ea a mai anunțat că în zona respectivă se vor forma filtre pentru verificarea credincioșilor care vor merge să asiste la slujba ce va fi organizată la biserica mănăstirii, pentru ca aceștia să respecte măsurile de protecție sanitară.
„Cu siguranță vor exista filtre. Vom monitoriza activ această situație și nu ne dorim să ajungem în situația în care să fim puși în fața faptului împlinit că la acea mănăstire se va crea o aglomerare mare de persoane. Suntem încrezători în puterea noastră și capacitatea noastră de reacție și, da, vom fi la datorie. Vom suplimenta dacă este necesar numărul de efective astfel încât aceste activități să se desfășoare liniștit și cu participarea strict a persoanelor care au voie să fie acolo”, a mai precizat Andreea Iliescu.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanța a interzis participarea la procesiuni şi pelerinaje religioase a persoanelor care nu au domiciliul în localităţile unde se desfăşoară aceste activităţi după ce rata incidenţei cazurilor de coronavirus înregistrate în judeţul Constanţa a trecut de 3 la mia de locuitori.
Be the first to comment