Patru persoane au ajuns la spital în seara zilei de duminică, 9 ianuarie, după ce au intrat cu mașina într-un cap de pod de pe raza comunei Gura Ialomiței.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, accidentul a avut loc pe DJ 213, iar la locul solicitării s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Gărzii de intervenție Țăndărei, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, iar în sprijin au venit și două echipaje ale SAJ Ialomița – substația Țăndărei.
„În evenimentul rutier au fost implicate patru persoane conștiente și neîncarcerate, care au fost monitorizate la locul intervenției de echipajele medicale. Ulterior toate cele patru persoane, au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la Spitalul Orășenesc Țăndărei”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.
Pompierii au mai asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor autoturismului.
Be the first to comment