Patru persoane au fost rănite în urma a două accidente rutiere înregistrate în județul Ialomița

Mașină de poliție. FOTO ILnews.ro

În cursul zilei de 15 ianuarie, polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza județului, soldate cu rănirea a patru persoane. Din fericire, nu au fost înregistrate decese. 

Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei 8.00, pe raza localității Munteni Buzău.  Din primele cercetări efectuate de polițiștii ajunși la locul evenimentului a rezultat că, în timp ce o femeie de 56 de ani, din comuna Munteni-Buzău, conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum acoperit cu polei, a derapat şi a lovit un pieton care se deplasa pe marginea părţii carosabile.

Din accident, a rezultat vătămarea corporală a pietonului, o femeie de 38 de ani, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Cel de-al doilea accident rutier s-a produs în jurul orei 09.00, după ce un bărbat de 59 de ani, din județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Manasia, nu ar fi adaptat viteza la condițiile carosabilului acoperit cu polei, a derapat și a părăsit partea carosabilă.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a trei pasageri din autoturism, un minor de 11 ani și alte două persoane de 47 și 53 de ani, aceștia fiind transportați la cea mai apropiată unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Conducătorii auto implicați în cele două evenimente rutiere au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind negative.

În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-au produs accidentele rutiere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*