La inițiativa prefectului județului Ialomița, parlamentarii ialomițeni fac front comun pentru susținerea sindicaliștilor din Poliție și a celor din Sindicatul „Egalitatea“ în demersul acestora de a atrage atenția guvernanților asupra revendicărilor salariale și a celor de încadrare în funcțiile pe care le ocupă.
În acest sens, Instituția Prefectului Județul Ialomița a găzduit, vineri, 11 februarie, o întrunire de lucru a parlamentarilor ialomițeni, respectiv Ștefan Mușoiu, deputat, Raluca Dumitrescu, deputat, Luminița Barcari, deputat, Silviu-Titus Păunescu, deputat, Rodica Boancă, senator și Adrian Costea, senator. La întâlnire au participat și reprezentanții sindicatelor din Poliție și cei ai sindicatului „Egalitatea“, angajați ai Instituției Prefectului, la nivel național.
În rezumat, revendicările vizează, aplicarea legii salarizării unitare, indexarea pensiilor militare, precum și armonizarea legislației naționale cu privire la colectarea la bugetul de stat a sumelor rezultate din contravenții. De asemenea, nemulțumiri există și cu privire la planurile de școlarizare ale instituțiilor ce pregătesc viitorii polițiști și deficitul de personal din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție.
Pe de altă parte, sindicaliștii din „Egalitatea“ solicită modificarea legii salarizării, motivând discriminare salarială a angajaților Instituției Prefectului în raport cu salariații altor autorități și instituții publice, centrale sau locale.
Be the first to comment