Salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină, în seara zilei de sâmbătă, 18 martie, pentru a stinge un incendiu ce izbucnise la o locuință din localitatea Dridu.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, pentru misiune au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
„Pentru lichidarea incendiului, dar și pentru îndepărtarea efectelor negative, salvatorii au acționat aproximativ patru ore. Au ars acoperișul construit din lemn și acoperit cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, tavanele din șapte încăperi, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, articole de mobilier, aparate electrice și electrocasnice, documente de identitate. Din fericire, nu au fost existat persoane surprinse”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Be the first to comment