O femeie a murit în seara zilei de miercuri, 13 aprilie, într-un accident rutier petrecut pe DN 2, între localitățile Movilița și Sinești, în care au fost implicate un autoturism și două autocamioane.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit că accidentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii dintre un autoturism și două TIR-uri, iar în urma impactului dintre acestea, femeia, care se afla la volanul autoturismului, în vârstă de 38 de ani, din municipiul București, a decedat.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița, la locul solicitării au fost alocate de urgență forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni – o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar în sprijinul acestora au intervenit și două echipaje ale SAJ Ialomița.
„În urma impactului au rezultat trei victime: una inconștientă și încarcerată și două conștiente, neîncarcerate. Pompierii au extras o persoană de sex feminin, dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic, aceasta prezentând leziuni incompatibile cu viața, fiind declarată decedată de către echipajul SAJ de la locul intervenției. Celelalte două victime au fost monitorizate de echipajele medicale aflate la locul intervenției, ulterior refuzând transportul la spital”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.
Cei doi șoferi ai ansamblurilor auto au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele indicând valori negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Be the first to comment