Nu mai puțin de 14 persoane au fost depistate de polițiștii ialomițeni având asupra lor adeverințe de angajator false

Polițiștii au verificat autoturismele la ieșirea din localitate. FOTO IPJ Ialomița

Cei care cred că pot ieși din casă și să umble fără a da explicație autorităților doar completând în fals o adeverință de angajator, se înșeală amarnic. Forțele de ordine pot verifica atât angajatorii și angajații.

În cursul zilei de 28 aprilie, în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni, în timp ce acționau pentru depistarea persoanelor care încalcă prevederile Ordonanțelor Militare, au observat pe o stradă din municipiul Urziceni un grup de 5 persoane.

Bărbaților le-au fost solicitate documentele care să justifice prezența în afara locuințelor, toți prezentând adeverințe permanente eliberate de un agent economic din municipiul Urziceni.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că cele 5 persoane, cu vârste cuprinse între 29 și 63 de ani, nu figurează ca angajați ai societății.

La scurt timp, în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au identificat în trafic, pe raza municipiului Slobozia, un autoturism condus un bărbat de 28 ani, din comuna Perieți. În urma solicitării documentului de identitate și a actelor ce justifică deplasarea, șoferul a prezentat o adeverință permanentă emisă de o societate comercială cu sediul în localitatea Păltinșu.

În urma interogării bazelor de date a rezultat faptul că bărbatul nu figurează ca angajat al societății respective, rezultând faptul că adeverința este completată cu date false.

Spre lăsarea serii,  a fost depistat în trafic în municipiul Slobozia, un autoturism în care au fost identificate 8 persoane, ce au prezentat adeverințe permanente emise de o societate, din județul Dâmbovița.

În urma verificărilor, a reieșit faptul că cele 8 persoane cu vârste cuprinse între 21 și 48 de ani nu figurează ca angajați ai societății mai sus menționate, fiind completate cu date false.

În toate cazurile constatate, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală pentru comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri private şi uz de fals.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*